Despre Dumnezeu și om - Lev Tolstoi
Lectura de față ne pune înaintea unui fragment mai puțin extins al jurnalului lui Tolstoi, cuprinzând aici doar creațiile sale literare din ultimii 4 ani ai vieții. Autorul redă scurte aforisme pe o complexitate de teme. Dintre acestea amintim: învățătura creștină, atașamentul față de Dumnezeu, iubirea aproapelui, misticismul, reabilitarea relațiilor dintre săraci și bogați, fariseismul (fățărnicia universală a omului), smerenia, politica, educația și mai ales moartea.
Iată ce spunea tocmai Tolstoi despre sine: "sunt un bătrân de 82 de ani, educat în amăgirea în care vă aflați și spre care mă îndemnați, și din care m-am eliberat cu mulți ani în urmă, prin mari suferințe și eforturi, căci mi-am format o viziune asupra lumii care nu coincide cu a bisericii, deși e creștină, care îmi oferă șansa unei vieți liniștite, pline de bucurie, și are drept scop desăvârșirea lăuntrică și pregătirea pentru o moarte la fel de liniștită și plină de bucurie, pe care o văd ca pe întoarcerea la Dumnezeul iubirii din care purced."
Am încercat din răsputeri să citesc jurnalul tolstoian fără a critica gândirea religioasă a autorului (evit dinadins să spun "teologia autorului"), însă n-am reușit să trec cu vederea câteva deviații ce cred eu că merită ilustrate pentru a-i avertiza pe potențialii cititori religioși ai operei rusești. Așadar, printre marile deviații teologice tolstoiene amintesc:
1. Contopirea credințelor religioase, acel amestec, iureș, talmeș-balmeș, amalgam de idei: "Nu vreau să fiu creștin, la fel cum n-aș sfătui pe nimeni să fie brahman, budist, confucianist, taoist, mahomedan etc. Toți trebuie să găsim, fiecare în credința noastră, ce ne e comun tuturor, și, renunțând la ce ne e doar nouă caracteristic, să păstrăm ce avem în comun."Exemplele sunt mult mai multe, și poate chiar mai evidente, dar mă abțin la o singură citare.
2. Incapacitatea de a înțelege personeitatea divină, de a-L percepe pe Dumnezeu ca persoană cu care poți avea o relație. Dar oare cum Îl percepea Tolstoi cu adevărat pe Dumnezeu? Doar ca o putere, forță, spirit?! O altă impertinență a lui Tolstoi pare a fi subordonarea lui Hristos în relație cu Tatăl și nesocotirea Lui. Ce vreau să spun? Scriitorul rus se adresează adeseori lui Dumnezeu, dar nu-mi amintesc vreo referire directă la Hristos decât atunci când este pus pe picior de egalitate cu Lao Zi, Buddha, Confucius sau atunci când apelează la anumite directive sau norme morale regăsite în Evanghelii.
3. Imprudența de a crede că Hristos n-ar fi pretins vreo clipă că este Dumnezeu (necredința în divinitatea lui Hristos): "Dacă Hristos ar fi cunoscut importanța faptelor Sale, ar fi crezut și El că este Dumnezeu." sau "Hristos este doar un om care i-a făcut pe oameni să devină conștienți că sunt fiii lui Dumnezeu." De altfel, V.V. Zenkovski întocmește o descriere a lui Tolstoi în finalul cărții, în care afirmă că pentru scriitorul rus, Hristos nici măcar nu era Dumnezeu, acesta acceptând doar învățătura Sa, ori nu și divinitatea Lui.
4. Predispoziția spre necredința în ineranța Scripturii: "Vă întrebaţi cum să înțelegeți un cuvânt sau altul din Evanghelii, Apocalipsă sau Biblie, găsind în aceste cuvinte ceva fie contradictoriu, fie neclar, fie chiar absurd. La această nelămurire răspund: trebuie să citiți Evanghelia și toate cărțile cunoscute drept Sfânta Scriptură și să analizați conținutul lor la fel cum analizăm conținutul tuturor cărților pe care le citim, și de aceea dacă întâlniți ceva contradictoriu, neclar sau absurd, nu căutați explicaţii, ci treceţi mai departe, dând importanță și semnificație doar acelor lucruri care corespund bunului-simţ și mai ales cugetului vostru. Numai dacă aveți această atitudine față de așa-numita Sfântă Scriptură, citirea ei și mai ales a Evangheliei poate fi de folos."; "Ce plictisitoare este Biblia, de câte ori am citit din ea, și n-am izbutit s-o citesc până la capăt. Așa se întâmplă când religia e consolidată prin cărți."
5. Teismul evoluționist sau creaționismul teist progresiv: Tolstoi nu crede că Dumnezeu ar fi creat lumea în cele 6 zile conform relatărilor din Geneza. Iată ce spune el la un moment dat: "A gândi și a spune că lumea a apărut prin evoluție sau că a fost făcută de Dumnezeu în șase zile e la fel de stupid."
6. Îmbrățișarea panteismului, a crezului că Dumnezeu și universul sunt identice și că divinitatea se manifestă în toate lucrurile și în toate ființele. Cele mai clare dovezi care susțin panteismul îmbrățișat de Tolstoi au de-a face cu expresiile sale prin care se consideră pe sine de-o ființă cu Dumnezeu, adică omul și Dumnezeu sunt una și aceeași entitate, că omul este chemat să devină conștient de propria sa divinitate. Iată ce spune scriitorul rus în repetate rânduri: "Trebuie să țin mine că sufletul meu nu e ceva, cum se spune, divin, ci e Dumnezeu însuși. De îndată ce eu, Dumnezeu, am conștiința de sine, nu mai există nici rău, nici moarte, nimic în afara bucuriei." Sau în altă parte spune cam așa: "Dumnezeu respiră prin viețile noastre și prin toate viețile lumii. El și eu suntem unul și același. De cum am înțeles asta, am și devenit Dumnezeu."
7. Pretenția sau incapacitatea de a crede și de a afirma impecabilitatea lui Hristos, faptul că a fost pur, curat, fără de păcat și sfânt: "Creștinul nu poate fi împăcat cu sine, nu poate fi sfânt, nici însuși Hristos nu a fost."
Deși am privit o bună perioadă cu compătimire și mirare excluderea (excomunicarea) lui Lev Tolstoi din Biserica Ortodoxă Rusă, acum pare că situația este mai clară. Întrebarea dacă Tolstoi a fost cu adevărat un creștin se conturează. Ideile pe care le-a expus ridică însă unele probleme. În cadrul teologiei tradiționale, se acordă o mare importanță clarității și coerenței doctrinelor și credințelor. De asemenea, în multe tradiții teologice, relația personală cu Dumnezeu și înțelegerea persoanei divine sunt considerate aspecte fundamentale. Din perspectiva teologiei creștine tradiționale, necredința în divinitatea lui Hristos reprezintă o deviație semnificativă din punct de vedere doxologic, întrucât divinitatea lui Hristos constituie un element central al credinței creștine. De asemenea, în cadrul creștinismului se consideră că Scriptura reprezintă un text sacru și inspirat de Dumnezeu, fără erori în învățăturile sale. Panteismul, care încurcă distincția dintre Dumnezeu și creație și consideră divinitatea prezentă în toate lucrurile și ființele, este considerat o deviație teologică în multe tradiții religioase, inclusiv în teologia creștină tradițională, care privește pe Dumnezeu ca fiind distinct de creație. În plus, în teologia creștină tradițională, Hristos este considerat fără păcat și sfânt. Există o înțelegere unanimă că Hristos reprezintă modelul perfect al sfințeniei și curăției. Cu toate acestea, deși Tolstoi se considera creștin, astăzi există puțini care-l mai pot considera așa.
Tolstoi - un ingrat, un neadaptat, un țăruș în spinarea politicului socialist și al bisericii corupte. O figură lipsită de inhibiții, și gata să critice orice manifestare necreștinească, rostind judecata și damnarea divină. Totul este despre gânduri: gânduri puse pe hârtie, gânduri rămase la nivel de gând, gânduri reluate la infinit și ... gânduri negândite. Deși pe alocuri conține câteva maxime de notat și memorat, per ansamblu, scrierea este una pretențioasă, greoaie și care mai că m-a făcut de câteva ori s-o abandonez...
În lumina numeroaselor considerații prezentate anterior, recomand lecturarea jurnalului lui Tolstoi atât celor care sunt pregătiți să-și antreneze spiritul critic, cât și celor care sunt deschiși să-și descopere mai adânc propria credință, în contrast cu cea exprimată de autorul rus. Pentru cititorii neinițiați în teologie, această carte poate aduce o proaspătă perspectivă, dar pentru cei care sunt înrădăcinați în credința lor, aceasta poate reprezenta o călătorie spre propria dezvoltare spirituală.
Atenție la ce spunea Apostolul Pavel: "Cercetați și luați doar ce este bun!"
"Învățătura religioasă trebuie să stea la baza educației. Educația religioasă fără învățătura religioasă (așa cum se face la noi) nu e educație, ci deopotrivă depravare și amorțirea capacităților superioare."(p.12)
"Gândim și spunem: de ce Dumnezeu nu ne-a spus voia Sa prin cuvinte, dar uităm că prin cuvinte, întotdeauna imprecise, neclare, mereu incomplete, vorbesc în imperfecțiunile lor numai oamenii; Dumnezeu are alt limbaj, alt mijloc de a transmite adevărul: prin faptul că ne face conștienți de natura Lui." (p.16)
"Gândim și chiar rostim: de ce Dumnezeu nu ne spune prin cuvinte ce vrea de la noi? Dar uităm că numai noi, în slăbiciunea noastră, vorbim prin cuvinte inexacte, insuficiente, unilaterale. Iar Dumnezeu are alt limbaj, alt mijloc de transmitere a voii Sale. Acest mijloc este întreaga viață a lumii exterioare și tot ce s-a investit în sufletul nostru." (p.26)
"Pentru a ierta trebuie să uiți, să vrei să uiți pentru ce ierți și să iei relațiile de la început." (p.27)
"Moise nu a văzut pământul făgăduit spre care își conducea poporul. Îmi place foarte mult alegoria asta. Regretăm adesea că nu vedem roadele muncii noastre, dar să nu vedem, să înfăptuim fără așteptarea răsplății e condiția indispensabilă și esențială a oricărei fapte cu adevărat bune." (p.27)
"Orice om poate fi iubit. Numai că, pentru a iubi astfel un om, nu trebuie să-l iubești pentru ceva, ci pentru nimic. Dacă ai să începi să-l iubești astfel, ai să găsești și motive." (p.33)
"Omul care trăiește pentru viața trupească și e condus de interese vremelnice seamănă cu pasărea care fuge cu piciorușele ei firave pe pământ, chinuindu-se, fără să știe de ce are aripi." (p.49)
"Rugăciunea care cere, chiar dacă Dumnezeu ar fi personal, e lipsită de sens, fiindcă toate lucrurile de care avem nevoie ni s-au dat." (p.67)
"Nu împrumuta de la alții răspunsuri la întrebări până când întrebările nu se ivesc în tine însuți." (p.67)
"Evenimentele exterioare ale viitorului sunt o taină pentru mine, dar știu că se săvârșesc după voia Ta și de aceea nu vreau să-mi doresc pentru viitor una sau alta, știind că ce se săvârșește după voia Ta e întotdeauna bine." (p.118-119)
"Credința? Ce este credința? Credința este acea construcție spirituală pe care se întemeiază întreaga viață umană, este ceea ce îi dă omului un punct de sprijin și deci posibilitatea de a se deplasa. Este suportul ființei trupești." (p.183)
"Însemnătatea vieții nu se măsoară prin timp, ci prin profunzimea ei." (p.183)
"Îi judeci pe alții fără să-i cunoști. Iar despre tine câte ticăloșii știi și uiți de ele!" (p.185)
"Cine se întreabă dacă Dumnezeu există și ce este Dumnezeu, acela nu are Dumnezeu." (p.248)
© Toader-Ionuț Rus