Leac pentru suflete vătămate - David A. Seamands
Povestea cărții debutează cu interiorizarea autorului, care reflectând asupra slujirii sale ce cuprindea deja o perioadă de peste două decenii, constată că exista totuși o categorie de oameni care nu se bucurau de roadele muncii sale sau care cereau o preocupare aparte. Astfel, autorul ajunge la concluzia că pentru suferinzii emotivi sau pentru cei care-și trăiesc prezentul purtând încă amprenta traumatică a trecutului, nu e de ajuns o rugăciune, un studiu biblic sau nici măcar nașterea din nou sau umplerea cu Duhul Sfânt. Consilierul creștin recunoște că această categorie de oameni trebuie tratată diferit și sistematic, oferind un model pe care-l va supune atenției prin parcurgerea lecturii.

Autorul identifică mai multe afecte (infirmități) ce pot vătăma sufletele credincioșilor, printre care: simțământul profund de inutilitate, anxietatea, sentimentul de inferioritate, perfecționismul, hipersensibilitatea și mult prea diversele temeri.
Un punct tare al lucrării consilierului metodist, îl reprezintă înzestrarea bogată a materialului propus pentru lectură cu experiențe de viață reală, a unor persoane cu care dânsul a interacționat și care s-au confruntat cu crize profunde, dar care acum sunt menționate anonim și în scop didactic pentru cititori. De altfel, lectura cărții este bogat ancorată în Cuvântul Scripturii, având fără doar și poate un caracter histologic aparte.
Un punct slab al lucrării poate fi cu siguranță utilizarea grabnică a versetelor biblice scoase din context. Urăsc când văd asta, și mai ales atunci când textul biblic e forțat pentru a susține argumentația autorului. De asemenea, nu agreez aplecarea autorului de a cita textul sacru printr-o multitudine de versiuni biblice, majoritatea prea moderne și denaturând sacralitatea textului original.
De asemenea, trebuie să-mi recunosc incapacitatea de a lectura cu maximă satisfacție astfel de lecturi deoarece pe alocuri mi se par superficiale și neaprofundate îndeajuns. Mă așteptam pe alocuri și la o tratare mai tehnică a subiectului propus, fapt ce ar fi dat greutate argumentelor și tezei. În fond, cartea reprezintă o lectură dedicată publicului larg și cu precădere celor suferinzi sau falimentari în problemele afective, sau de ce nu, cărticica poate fi utilizată ca și ghid pentru consilierii începători în domeniu.
P.S. Un alt punct slab al ediției pe care eu am lecturat-o (cartea tipărită la editura Discipolul, 2006) a fost traducerea și limbajul românesc prea arhaic și neprofesional. Am ales să afișez aici coperta ediției mai noi, ediție care sper că prezintă și o traducere îmbunătățită.
"Nu putem trăi în visele noastre, nu putem trăi pe seama lor, dar trăim prin ele." (p.66)
© Toader-Ionuț Rus