Partea Diavolului - Denis de Rougemont

03/10/2024

Denis de Rougemont, în "Partea Diavolului", oferă o analiză multidimensională a răului, îmbinând cu măiestrie perspective filosofice, teologice și politice. Într-o lume marcată de dualitatea dintre bine și rău, autorul subliniază rolul diavolului în perpetuarea conflictului și a iluziei, atât la nivel personal, cât și colectiv. Rougemont abordează cu finețe modul în care ideologiile politice moderne, în special totalitarismul, intensifică răul prin manipularea maselor prin frică, dezbinare și promisiuni înșelătoare. Astfel, cartea devine o critică pătrunzătoare a politicii contemporane, scoțând în evidență vulnerabilitatea puterii la corupția răului și angajând cititorul într-o reflecție profundă asupra responsabilității individuale și colective.


Scrisă în perioada tumultoasă a celui de-al Doilea Război Mondial, din exilul său în New York, Rougemont nu își propune să creeze o imagine demonizată a diavolului menită să provoace teamă sau groază, ci caută, mai degrabă, să expună vicleniile subtile ale acestuia într-un context contemporan. Portretul diavolului nu se construiește prin imagini înfricoșătoare, ci mai degrabă printr-o analiză conceptuală a rolului său distructiv, văzut ca un "neantizator", o personificare a Nimicului, un agent al disoluției structurilor creatoare și al unității universale. Diavolul devine simbolul depersonalizării și al destrămării ordinii spirituale.

Lectura cărții poate fi comparată cu o vânătoare intelectuală: Rougemont îl urmărește pe diavol în idealurile noastre și în actele noastre lipsite de semnificație. Deși nu intenționează să construiască un portret clasic al diavolului, autorul sugerează că toate încercările de a-l defini clar și precis sunt, în esență, succese ale diavolului însuși asupra complezenței și naivității noastre. Diavolul este descris ca antimodelul prin excelență, maestru al deghizării și al minciunii subtile, capabil să pervertească formele realității.

Cartea este structurată ingenios în cinci secțiuni majore, fiecare dintre ele tratând aspecte fundamentale ale prezenței răului în lume. Prima secțiune oferă o abordare biblică a conceptului diavolului, demontând concepția tradițională conform căreia acesta ar avea o capacitate creatoare. Răul, în viziunea lui Rougemont, este o pervertire a binelui, o folosire greșită a ceea ce există cu adevărat. Diavolul este portretizat biblic ca înger căzut, prinț al acestei lumi, ispititor, acuzator, mincinos și simbol al condamnării și disperării.

Secțiunea a doua se concentrează pe o analiză politică în care autorul subliniază modul în care regimuri totalitare, precum cel al lui Hitler, devin instrumente ale răului. Deși această parte poate părea uneori monotonă, concluzia autorului este puternică: diavolul încearcă să transforme creștinismul într-o religie superficială, o iluzie între om și Dumnezeu, golită de adevărata ei esență.

A treia secțiune evidențiază "democrația diavolului", unde Rougemont arată cum răul se infiltrează în idealurile noastre cele mai nobile, denunțând chiar și virtutea. Diavolul este văzut ca un democrat, deghizat în valorile libertății, siguranței sau popularității, prezent în toate sferele societății.

Partea a patra aduce o reflecție profundă asupra dumnezeilor falși ai omului contemporan, de la rațiune și succes până la națiune și rasă. Rougemont argumentează că diavolul se manifestă inclusiv în biserică, teologie, afaceri și chiar în fenomene culturale precum feminismul. Acesta devine simbolul dezordinii, al promisiunilor înșelătoare care subminează sensul adevărat al existenței.

În final, Rougemont propune soluții pentru combaterea răului, sugerând că ordinea divină, virtutea și sfințenia pot constitui fortificații împotriva acțiunilor diabolice. El subliniază că adevărata putere stă în Duhul Sfânt și în structurile spirituale ce păstrează ordinea și armonia în lume.

În concluzie, "Partea Diavolului" este o lucrare densă, dar necesară, ce invită cititorul să reflecteze profund asupra prezenței răului în viața sa și în societate. Rougemont oferă o analiză pertinentă, bogată în detalii filosofice și teologice, și, deși cartea poate fi provocatoare prin profunzimea sa, aceasta rămâne o lectură esențială pentru cei interesați de dinamica subtilă a răului în lumea modernă.

Dragă cititor, ferește-te și fugi de "pactul cu Diavolul"!

"Dacă vrem să fim creștini, foarte bine, dar trebuie să știm cu ce preț se plătește așa ceva." (p.8)

"Trebuie să socotim că toate portretele Diavolului sunt tot atâtea victorii pe care el le-a obținut asupra complezenței și credulităților noastre. Diavolul este antimodelul prin excelență, esența sa fiind tocmai deghizarea, uzurparea aparențelor, forțarea nerușinată sau subtilă a nuanțelor - pe scurt arta de a face formele să mintă." (p.10)

"Cea mai frumoasă șiretenie a Diavolului constă în a ne convinge că el nu există." - Baudelaire (p.13)

"Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa, dar omul I-a plătit cu aceeași monedă." - Voltaire (p.21)

"Lumea întreagă nu este în stare să umple vidul pe care-l cască în inima unei creaturi conștiința faptului că și-a părăsit locul cuvenit în lume." (p.24)

"La originea oricărei ispite, există prilejul întrevăzut de a merge spre divinitate pe un drum mai scurt decât cel al realului; pe un drum pe care ți l-ai inventa tu singur, în ciuda interdicțiilor pe care le ridică legile Creației, ordinea divină și însăși natura omului." (p.26)

"Nu răul în sine este cel care ispitește, ci întotdeauna un bine pe care ni-l închipuim, și chiar un bine despre care ne închipuim că e «mai bine făcut pentru noi»." (p.27)

"Răul nu e decât o rea folosire a binelui, înțelegând prin aceasta a ceea ce există." (p.29)

"A păcătui înseamnă a trișa cu ordinea, a opune legii divine derogările noastre egoiste, greșelile de calcul și vederile noastre mioape și interesate." (p.31)

"Dovada că Diavolul există, acționează și reușește constă tocmai în faptul că noi nu mai credem în el." (p.38)

"În adevăr, Diavolul nu este primejdios acolo unde se arată și ne sperie, ci numai acolo unde noi nu știm să-l vedem." (p.39)

"Ura pur sentimentală față de răul care este în altul poate să pună în umbră răul pe care-l porți în tine și seriozitatea răului în general." (p.78)

"Diavolul ne face semn în viciile noastre și ne așteaptă în virtuțile noastre." (p.88)

"Diavolul este fără îndoială mai puțin primejdios când ne omoară, decât atunci când pretinde că ne face să trăim. Este mai puțin primejdios în viciile noastre decât în virtuțile noastre satisfăcute." (p.100)

"Un scriitor, dacă este un bun meseriaș, va valora exact cât valorează misiunea pe care o acceptă și pe care și-o asumă." (p.111)

"Succesul sau insuccesul nu înseamnă nimic în sine, totul depinde de scopul urmărit, însă trebuie să ne amintim că cel mai mare succes din întreaga istorie a fost moartea umilă a lui Cristos pe Cruce." (p.114)

"Mulțimea este locul de întâlnire al oamenilor care fug de ei înșiși, de ei și de vocațiile lor." (p.117)

"Căci de ce se fac jurămintele? Tocmai pentru că se știe că viața se schimbă și ne schimbăm și noi; tocmai pentru a ne asigura împotriva acestor variații prevăzute; tocmai pentru a evita ca umorile să domine rațiunea, ca momentul să distrugă eternul și ca interesele particulare să șteargă interesul general." (p.135)

"Cu cât veți căuta mai mult să fiți puternici în felul Diavolului, cu cât îi veți da mai multe avantaje, țelul său fiind să vă facă asemenea lui. [...] Soluția este să i se reziste Diavolului prin șiretenie și prin subtilitate, prin ironie și prin inteligență rece și, în același timp, prin toate armele credinței, ale speranței și ale iubirii creștine, cărora el le ignoră puterea. Căci astfel noi nu vom mai fi înfrânți, iar cele trei mari virtuți vor ști să ne apere de abuzul virtuților mărunte, prin care Diavolul ne-ar putea aservi." (p.159-160)

"A povesti visul e treaba omului care nu mai doarme." - Seneca (p.161)

"Secretul singurei încrederi care să nu fie o iluzie constă în simpla certitudine că nu suntem zei și că nu suntem Dumnezeu. Căci atunci, totul nu depinde de noi! Principiul și sfârșitul Ordinii, suma ei, sensul final sunt în mâinile lui Dumnezeu, Care este Binele. Dacă, dimpotrivă, totul ar fi în mâinile noastre, cum încerca să ne convingă șarpele, totul ar fi curând sfărâmat și în mâinile Diavolului. Dacă noi am fi dumnezei, n-ar mai fi speranță; catastrofa de acum ar fi opera noastră, a tuturor, eșecul zeilor ar fi confirmat, putinţa lor de a greşi demonstrată fără recurs." (p.161)

"[...] Dumnezeu nu datorează miracole nimănui și nu face minuni inutile." (p.164)

"A ne asuma, a ne mărturisi culpa, cu o virilă clarviziune, este adevărata vindecare a faimoaselor noastre «complexe de culpabilitate»." (p.165)

"Mă gândesc că omul cel mai lucid de pe lume este omul care se roagă. Și că cel mai mare dintre psihologi este cel care înțelege iertarea. Căci iertarea cunoaște păcatul la fel de bine ca și Diavolul însuși. Dar îl cunoaște mai bine pe păcătos, pentru că deșteaptă în el curajul iubirii." (p.180)

© Toader-Ionuț Rus

Mulțumim pentru timpul acordat!
Spor la citit în continuare!
Powered by Webnode Cookies
Create your website for free! This website was made with Webnode. Create your own for free today! Get started