Scrisori către o doamnă din America - C.S. Lewis
O lectură captivantă, care îmbină cu acuratețe gânduri și meditații referitoare la viață, credință, muncă, literatură, suferință și chiar moarte. Corpusul lucrării conține un teanc de scrisori redactate de celebrul C.S. Lewis, și care aveau ca destinatar o oarecare "Mary" de peste Ocean. De subliniat este faptul că cei doi corespondenți n-au avut harul de a se întâlni vreodată "față către față", deși relația lor literară avea să se întindă pe parcursul a treisprezece ani. Pe alocuri, ca urmare a problemelor de sănătate, unele scrisori trimise către America aveau să fie redactate de "Big Brother" sau de către cea care i-a fost soție pentru doar trei ani intelectualului, și anume Joy.
Spre deosebire de literatura greoaie (așa-zisă) a lui Lewis, cartea prezentă solicită o adevărată atracție, fiind ușor de parcurs și reliefând profunzimile vieții dar și a gândirii "lewisliene". Spiritualitatea și credința autorului sunt puternic nuanțate prin meditații bine argumentate și impecabil de profunde, demne de "a cerceta" mintea și duhul cititorului, provocându-L în același timp la a acea conștientizare de netăgăduit a prezenței divine, chiar și-n cele mai muribunde aspecte ale vieții efemere.
Cuvintele-mi sunt de prisos pentru a descrie entuziasmul, emoțiile și patosul cu care am parcurs lectura cărții, motiv pentru care te încurajez și pe tine să-ți întinzi mâna asupra "Scrisorilor..." și să-ți bucuri intelectul, și cu atât mai mult sufletul.
"[...] desigur că prezența lui Dumnezeu nu este una și aceeași cu sentimentul prezenței lui Dumnezeu. Acesta din urmă se poate datora imaginației; la prima poți fi părtaș fără vreo consolare sensibilă. [...] Nu senzația prezenței, ci prezența însăși a Duhului Sfânt este cea care Îl zămislește pe Hristos în noi. Sentimentul prezenței este un dar supraadăugat pentru care trebuie să mulțumim atunci când ne este dat, și asta e tot." (p.49)
"Este bine ca El să ne silească; dar vai de mine, cât de greu poate fi să simți că este bine în timp ce se întâmplă." (p.63)
"[...] odată ce ne aflăm în fața Crucii, avem puține scuze să uităm insolvabilitatea noastră." (p.72)
"[...] Ceea ce contează nu este sentimentul că suntem ori nu iertați sau iubiți. Trebuie mers la esențe. Dacă ai un anume păcat pe conștiință, pocăiește-te și mărturisește-l. Dacă nu, spune-i acelui drac deznădăjduit să nu mai fie stupid. Nu ai cum să nu îi mai auzi vocea (acel radio interior odios), dar trebuie să o tratezi ca pe un simplu bâzâit în urechi sau orice altă neplăcere irațională." (p.96)
"Nu m-ar deranja ca, în ceasul morții, să mă uit înapoi și să-mi dau seama că am fost "luat de prost" de oricâți impostori; dar ar fi un chin să știu că am refuzat până și o singură persoană nevoiașă." (p.133)
© Toader-Ionuț Rus