Toward a Pentecostal Theology of the Lord’s Supper: Foretasting the Kingdom - Chris E.W. Green

Lectura lucrării lui Green se dovedește a fi o experiență captivantă pentru cititorul interesat de aprofundarea credinței penticostale, atât din perspectivă istorică, cât și teologică. Este remarcabil faptul că teza de doctorat a autorului se concentrează într-o manieră atât de clară asupra Cinei Domnului, subiect ce, conform argumentației sale, a fost insuficient tratat sau prioritizat de teologii penticostali contemporani. Asocierea dintre sărbătoarea euharistică și lucrarea tainică a Duhului Sfânt reprezintă o abordare inovatoare, cu implicații profunde pentru mișcarea penticostală globală. În urma lecturii acestei cărți, pot afirma că ea constituie o contribuție de referință în domeniu.

Green abordează subiectul propus într-o manieră complexă, începând cu o analiză a contribuțiilor teologice ale unor savanți penticostali de renume, printre care se numără Frank Macchia, John Christopher Thomas, William De Arteaga, Simon Chan, William W. Menzies, Stanley M. Horton, Veli-Matti Kärkkäinen și Amos Yong. Acești teologi s-au aplecat asupra Euharistiei ca eveniment central al Bisericii lui Hristos, și implicit al credincioșilor care îmbrățișează o teologie pneumatologică distinctă. În continuare, autorul examinează texte reprezentative ale credinței penticostale timpurii, inclusiv periodice precum The Apostolic Faith, The Pentecostal Holiness Advocate, Word and Witness și Confidence Magazine. Scopul acestei secțiuni este de a oferi o perspectivă panoramică asupra credinței penticostale în primul sfert de secol al existenței sale, incluzând diverse ramificații ale mișcării, cum ar fi Wesleyan-Holiness, Finished Work Periodicals și The Boddys and British Pentecostalism.

Capitolele 4 și 5 din lucrarea lui Green oferă o interpretare scripturală a Euharistiei, plasată în contextul unei hermeneutici penticostale. Autorul analizează texte biblice ce tratează explicit acest subiect (1 Cor. 10:16-17; Fapte 2:42), implicit (Gal. 3:1; Ioan 6:25-59) sau aluziv (Evrei 6:4-5; 1 Ioan 5:8), evidențiind rezonanțele veterotestamentare ale sărbătorii, cum ar fi cele din Exod 24. În această secțiune, Cina Domnului este prezentată ca o sărbătoare a iubirii divino-umane, având un rol esențial în constituirea unității ecleziale și în fundamentarea unei credințe autentice. Un aspect notabil al analizei autorului este accentul pus pe o hermeneutică eshatologică a evenimentului euharistic, care servește drept sursă de speranță pentru credinciosul penticostal, în așteptarea banchetului mesianic și a întrunirii cu Mântuitorul și Biserica Sa, în ceea ce teologii denumesc Masa de Nuntă sau Întâlnirea Nupțială dintre Mirele Hristos și Biserica Sa răscumpărată.

Una dintre contribuțiile originale ale teologului Green în această lucrare este accentul semnificativ pe care îl pune pe rolul Duhului Sfânt în cadrul sărbătorii euharistice. Paracletul este descris ca mediator al prezenței lui Hristos la Cină, ca agent esențial al perseverenței credincioșilor în asemănarea cu Hristos și ca formator al Bisericii, care devine astfel purtătoare a chipului divin (imago Dei), o comunitate ce reflectă "o Cincizecime continuă, o slujire a întrupării lui Hristos în lume." Astfel, Duhul Sfânt este Cel care face posibilă comuniunea reală și transformatoare a credincioșilor cu Hristos.

Cu toate acestea, lucrarea lui Green nu este lipsită de puncte mai slabe sau insuficient elaborate. Unul dintre acestea este susținerea că împărtășirea euharistică ar trebui să se realizeze dintr-o singură cupă și dintr-o singură pâine—o idee valoroasă, dar care ar fi meritat o tratare mai aprofundată. De asemenea, autorul sugerează că și copiii credincioșilor din comunitatea eclezială ar trebui să participe la Euharistie, un aspect care, din nou, ar fi beneficiat de o discuție mai extinsă. Alte puncte de interes care ar fi putut fi dezvoltate includ dimensiunile sacramentale sau pur spirituale ale Cinei Domnului, precum și o explorare mai detaliată a aspectelor materiale ale sărbătorii euharistice, cum ar fi constituirea elementelor Cinei, conținutul rugăciunii de consacrare și natura prezenței lui Hristos.

"În ceea ce privește Sacramentul, Duhul este aducătorul divin al amintirii, cel care aduce în actualitate realitățile istorice ale vieții lui Hristos și realitățile eshatologice ale Împărăției încă nerealizate, pentru a le face prezente în conștiința celor care celebrează și în masa lor comună."

"Este clar, așadar, că Euharistia este unicul eveniment în care trecutul lui Hristos, prezentul bisericii și viitorul creației se unesc – chiar dacă doar în mod tainic și ascuns."

"Aceasta este, așadar, inima convingerilor penticostale despre Cina Domnului: Isus este prezent prin Duhul Sfânt în timpul mesei euharistice pentru a comunica cu credincioșii, pentru a-i transforma către o iubire și sfințenie mai mare, și pentru a-i vindeca în trup și în minte."

"Lucrarea Duhului nu este niciodată separată de cea a Fiului, dar lucrarea Duhului rămâne întotdeauna distinctă de cea a lui Hristos. Lucrarea unică a Duhului este aceea de a îndeplini promisiunile Tatălui care sunt întruchipate, revelate și împlinite în Hristos."

"Iubirea pentru Dumnezeu pe care Biserica o mărturisește în celebrarea sa euharistică are, în profunzimea sa, iubirea transformatoare a lui Dumnezeu, pe care Duhul o reprezintă și o realizează în comunitate."

"La Masa Domnului, Duhul le amintește închinătorilor că întreaga viață creată se concentrează în povestea lui Isus Hristos, care a adus, va aduce și aduce toată realitatea în comuniune cu Dumnezeu."

"Interpreții și teologii sunt de acord că toate încercările de a revizui și reforma gândirea și practica sacramentală penticostală sunt sortite eșecului dacă Duhul Sfânt nu intervine și nu le însuflețește. Evenimentul Euharistiei trebuie să fie o liturghie a Duhului. Pentru a-și împlini pe deplin menirea, ritul împărtășaniei trebuie să fie pur pneumatologic."

"Prin prezența profund eficace a Duhului, simplele acte de a consuma pâinea lui Hristos și de a bea din potirul Său devin, prin credință și speranță, o participare anticipativă la desfătările viziunii beatifice, o anticipare a ospățului eshatologic."

"În evenimentul Euharistiei, toate fațetele Missio Dei își găsesc expresia: iubirea necontenită a lui Dumnezeu pentru lumea pe care a creat-o; identificarea Sa cu lumea căzută prin întrupare; răscumpărarea lumii prin moartea și învierea lui Hristos; darul Său de viață nouă în Duhul Sfânt; și promisiunea Sa referitoare la noua creație la sfârșitul timpului. Astfel, Euharistia arată și anticipează acea unitate a lui Dumnezeu cu întreaga creație, care constituie scopul misiunii lui Dumnezeu." - Maynard Dorow, Worship is Mission: Seeing the Eucharist as the Drama of God's Mission to the World, Missio Apostolica 9.2 (Nov 2001), p. 83.

"La încheierea relatării despre drumul către Emaus, imediat după ce ucenicilor li s-au deschis brusc ochii și au recunoscut realitatea Hristosului Înviat, aceștia se întorc la Ierusalim pentru a împărtăși povestea lor cu cei unsprezece apostoli și cu ceilalți ucenici (Luca 24:31-35). Hristos îi întâmpină acolo, le arată rănile Sale și, din nou, mănâncă împreună cu ei, deschizându-le mintea pentru a înțelege Scriptura. Apoi îi conduce în afara cetății, îi binecuvântează și Se înalță. Ei se întorc plini de bucurie la Ierusalim, la Templu, în adorare (Luca 24:36-53), unde rămân până când Duhul coboară asupra lor și îi împinge, din nou, în misiune (Faptele Apostolilor 1 și 2). În aceste relatări, se conturează un tipar de bază: închinarea îi insuflă pe ucenici în misiune, iar pe măsură ce se angajează în misiune, în propovăduirea Veștii Bune, Îl întâlnesc pe Hristos prin Duhul, ceea ce duce din nou la închinare."

"Recunoștința este semnul, sau mai bine spus, prezența, bucuria și plinătatea cunoașterii lui Dumnezeu, adică o cunoaștere înțeleasă ca întâlnire, comuniune și unitate. Așa cum este imposibil să-L cunoaștem pe Dumnezeu fără a-I mulțumi, tot astfel este imposibil să-I mulțumești fără a-L cunoaște. Cunoașterea lui Dumnezeu ne transformă viața într-o continuă recunoștință."

"A participa corect la Cina Domnului înseamnă, așadar, a fi atras într-o viață cruciformă, a fi impregnat de caracterul sau gândul lui Hristos (conf. 1 Cor. 2:16 și Flp. 2:5-8). Înseamnă a primi viziunea cristoformă asupra vieții distribuită odată cu pâinea. A te împărtăși din trupul și sângele lui Hristos în moartea Sa dătătoare de viață, a fi întărit de același Duh pentru a trăi cum a trăit El, a te ruga cum s-a rugat El, a crede cum a crezut El, a asculta cum a ascultat El, până când viața ta, asemenea vieții Lui, este consacrată, binecuvântată, frântă și dăruită lumii. Cei care Îl iubesc nu doresc nimic mai mult și nu pot accepta nimic mai puțin."

© Toader-Ionuț Rus